Atenție bolnav de electronică

Pagina pasionaților de electronică

0

Amplificatoare

Amplificatoare şi circuite de amplificare

Cea mai cunoscută operaţiune în electronică este amplificarea semnalelor. Semnalele provin de la senzori sau de la alte circuite şi pot fi foarte slabe. Chiar semnale care călătoresc în eter câţiva kilometrii, când ajung la destinatar au numai câţiva microamperi. Uneori interceptam numai zgomot, care nu este altceva decât semnal electric. Scopul unui amplificator este acela de a mări amplitudinea unui semnal în cel mai fidel mod, fără a-i modifica forma originală.

Secolul trecut se foloseau, pentru amplificare semnalelor lămpile electrice. În ziua de azi nu se mai găsesc uşor lămpi, dar asta nu înseamnă că au dispărut, încă se mai folosesc în aparatura profesională. Dar despre asta voi vorbi în alt articol. Lămpile sunt foarte apreciate pentru că amplifică semnalul în modul cel mai pur. Din nefericire au nevoie de tensiuni de funcţionare de sute de volţi, se încălzesc, se uzează în timp şi sunt foarte fragile. Când au apărut tranzistorii care, deşi nu excelează în amplificare, aşa cum o făceau lămpile, treptat au înlocuit lămpile deoarece sunt mici şi durabili. Tranzistorii se pot combina în diferite moduri pentru a crea amplificatoare cu diferite caracteristici. Odată cu inventarea circuitelor integrate, s-au răspândit şi primele amplificatoare realizate cu un singur cip, acestea având avantajul că au nevoie de doar câteva componente externe de tip pasiv.

Este greu să construim un circuit de amplificare care să răspundă bine oricărui tip de semnal, de aceea există circuite speciale pentru fiecare tip de utilizare. şi aici vreau să fac o mică paranteză, unul după ce m-a înjurat bine pe youtube mi-a scris un mesaj în care spunea că la video “top 5 circuite integrate în electronică” am spus că 741 este un tip de amplificator (era vorba de amplificatorul operaţional), iar el preciza că nu este un amplificator că doar nu amplifică muzică etc. ei bine domnule care înjuri îţi mulţumesc pentru comentariu.

Ei bine fiţi atenţi asta este foarte important.

în electronică când spui amplificator asta nu înseamnă neapărat amplificatorul acela cu care ascultăm muzică etc. Mulţi fac această confuzie. Deci în electronică pentru fiecare tip de semnal există un anume circuit de amplificare. Există amplificatoare pentru semnale audio, amplificatoare pentru frecvente radio, amplificatoare pentru semnale foarte slabe, amplificatoare de putere pentru activarea difuzoarelor, amplificatoare intermediare sau de câştig unitar folosite pentru izolarea diferitelor secţiuni ale unui circuit.

Summary
Amplificatoare şi circuite de amplificare
Title
Amplificatoare şi circuite de amplificare
Description

Scopul unui amplificator este acela de a mări amplitudinea unui semnal în cel mai fidel mod, fără a-i modifica forma originală.

Autor: Bogdan  Gewald

Lucrez de 18 ani în industria electronică. Locuiesc în Germania, într-un oraș mic de pe lângă Frankfurt am Main și lucrez ca dezvoltator hardware și software la o firmă care dezvoltă soluții pentru industria energetică de 50 de ani.

Acum tu urmezi!

Vrei să adaugi ceva, ai sugestii, ai găsit greşeli sau postarea nu mai este actuală? Atunci aștept cu nerăbdare comentariul tău.

Desigur, poți recomanda acest articol. Sunt recunoscător pentru orice sprijin!